Invitatie la ceai


„Arta ceaiului este deosebit de complexă şi rafinată. Ea se adresează deopotrivă cunoscatorilor, cât şi celor ce sunt la început de drum. Când toate simţurile sunt în armonie, prin mişcare şi atingere (în timpul preparării ceaiului), prin văz (observând întregul proces), prin miros (savurând nuanţele fine ale ceaiului), prin auz (folosind o muzica în surdină) şi prin gust (în timp de degustaţi ceaiul), creaţi o atmosfera specială, încărcată de mister şi rafinament. Pentru toate acestea merită să aprofundezi o lume exotică şi misterioasă în compania plăcută a unei ceşti de ceai.” (Cornel Pasăre)

„Din ce în ce mai multă lume mă întreabă: de ce beau ceai? La început m-a atras caracterul exotic, asiatic al acestei băuturi, apoi calitatea terapeutică a sa. După un timp, am fost fascinat de încărcătura culturală care o însoţeşte. După un alt timp m-am lăsat sedus de energia şi in acelaşi timp de pacea pe care această licoare le aduce. Şi totusi, de ce beau eu ceai? Nu am un răspuns pentru întrebarea asta, cu fiecare ceaşcă de ceai băută descopăr noi înţelesuri, noi trăiri, noi motive. Şi după fiecare ceaşcă de ceai vine încă o ceaşca de ceai. Niciun răspuns, nicio întrebare, doar ceai.” (Cristian Popa)

Va invitam  sa descoperiti informatii interesante si inedite despre arta ceaiului, despre istoria sa, despre modul de preparare si servire. Toate acestea fiind acompaniate de o degustare a unor ceaiuri deosebite.

 Intalnirea are loc in cadrul Librariei Carturesti, Constanta, City Mall, pe data de 08 iunie, incepand cu ora 18.00

Va asteptam cu drag!

Reclame

Perlele Dragonului – foto


Am facut si un update fotografic la postul „Perlele Dragonului – video”

CEAI ALB – DRAGON BAI LONG


CEAI ALB – DRAGON BAI LONG

O surpriza foarte placuta. Inca de cand am vazut acest ceai am avut senzatia ca este deosebit. Numele nu spune prea mult, ba chiar poate creea oarece confuzie. Frunzele pot fi vazute prin cutia ambalajului si arata foarte bine.

Frunzele au o nuanta gri si sunt pufoase, specifice ceaiului alb.

Un ceai foarte fin cu o aroma florala placuta,ce are un efec energizat destul de puternic. Am observat de mai multe ori ca atunci cand beau ceai alb apare acest efect energizant. Am facut un numar de 5 infuzii la o temperatura medie de 75 grade C. Aroma florala s-a mentinut pana la ultima infuzare. Ceea ce m-a impresionat foarte placut a fost gustul placut ce ramane pe palatin dupa ce bei acest ceai. Un gust usor dulceag, fructat si proaspat.Dupa infuzare se vad frunzele intregi. Unele dintre ele, dupa hidratare, par a fi proaspat culese.

Un ceai delicat dar puternic, ce m-a incantat vizual si gustativ 🙂

Pai Mu Tan – ceai alb


Pai Mu Tan face parte din categoria ceaiurilor albe. Fara a fi un ceai special el are totusi o savoare deosebita. Ceaiul alb este considerat ca avand cele mai profunde efecte terapetutice, dintre toate celelalte tipuri de ceai. Acest lucru se datoreaza procesului de obtinere. Puteti gasi mai multe detalii aici.

Aceast ceai este deosebit de fin si delicat. Uneori aroma sa este aproape imperceptibila. Temperatura de infuzare este mai redusa decat la celelalte tipuri de ceai, asta pentru a conserva calitatile specifice. Ceaiurile albe de calitate contin mumai frunzele tinere si fragede din varful plantei, insa anumite  ceaiuri, mai putin calitative, contin si alte parti ale plantei. Puteti recunoaste un ceai de calitate privind frunzele dupa cateva infuzii.